Cum și-a găsit un deputat PSD mașina într-o parcare din București. „Sunt 7-8 sau chiar 12 gloanțe”

Cum și-a găsit un deputat PSD mașina într-o parcare din București. „Sunt 7-8 sau chiar 12 gloanțe

„Mi-au tras în mașină cu gloanțe. Angajatul meu, care este agent de pază la o firmă din Pitești, știe exact că s-a tras cu pistolul în geamul mașinii. Este vorba despre un pistol ori cu bilă, ori cu cauciuc. Până acum n-am pățit așa ceva. Și-a descărcat tot încărcătorul asupra mașinii mele, sunt 7-8 sau chiar 12 gloanțe. Azi plec cu domnul Dragnea la Vaslui, dar luni voi depune plângeri la Poliție și Parchet. O să sesizez și Crima Organizată. Voi cere protecție pentru mine și familia mea. Nu se poate să se ajungă aici”, a declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul Cătălin Rădulescu.

Deputaul PSD susține că ar fi vorba de un gest de intimidare.

„Cred că e un mod de a mi se închide gura, de a mă intimida. E foarte grav la ce s-a ajuns. Soția mea plânge, fetița mea la fel. Sunt speriate, nu mai ies singure din casă. În ultimele două trei luni am primit numai amenințări la adresa mea și a familiei. Am mesajele copiate. Nu se amintește motivul, dar e clar! Nu e normal să îmi fie amenințată familia pentru că sunt eu politician. Dacă statul mafiot a ajuns în halul ăsta înseamnă că dacă intrăm în politică ajungem să ne temem pentru viața noastă, să ne așteptăm să ni se tragă cu pistolul în mașini sau să ne așteptăm la ce e mai rău”, a mai precizat, pentru MEDIAFAX, Rădulescu.

Parlamentarul spune că mașina i-ar fi fost vandalizată într-o parcare din Capitală.

„Cât am fost plecat în Israel, mașina a fost lăsată în parcarea unui hotel din Capitală, unde e pază. În plus, patronul hotelului îmi e foarte bun prieten. Acolo am lăsat-o mereu când am plecat cu familia în vacanță și nu am avut niciodată probleme. După ce am plecat de acolo și am ajuns în parcarea din fața casei din București, probabil atunci s-a întâmplat, în parcarea din fața locuinței. Ieri am ajuns în Pitești, dar nu avea unde să se întâmple pentru că atunci când am ajuns am băgat mașina direct în garaj. E clar că în București în parcare s-a întâmplat”, a mai spus deputaul PSD.

„Nu a fost deoacamdată înregistrată nicio plângere în acest sens”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Argeș.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
DECLARAȚII EXCLUSIVE | Legătura neștiută dintre Bianca Drăgușanu și Florin Piersic 😲
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
A murit marea DOAMNĂ a filmului. Românii o plâng: Lumina ei ne va lipsi tuturor
Zodiile norocoase în luna mai. Le va merge din plin
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
O femeie a fost prinsă dormind în compartimentul de bagaje de mână dintr-un avion